5 informații necesare pentru prima săptămână a Postului Mare

O rânduială creștină de aproape două mii de ani. Un obicei cu rădăcini adânci, bine înfinse în conștiința oamenilor credincioși, păstrat cu sfințenie și transmis din generație în generație, de la mic la mare, de la strămoși, la părinți și nepoți. O perioadă care ne ajută să „spălăm” rugina sufletului și să urcăm sfios, dar cu încredere, încă o treaptă pe scara către Rai. Un timp special care poartă un nume pe măsură: Postul Învierii Domnului. Începând din secolul al patrulea, an de an, înainte de marele și slăvitul praznic al Paștilor, creştinii ortodocşi de pretutindeni traversează această perioadă specială de pregătire a trupului, dar mai ales a sufletului.

În contextul în care prima săptămână a Postului Mare aduce an de an în actualitate mai multe întrebări și nedumeriri legate de zona liturgică și practică a Bisericii, precum și de multe alte aspecte care țin de tradiție, ne-am gândit să alegem cinci dintre cele mai importante informații pe care ar trebui să le știm acum, la începutul acestei perioade aparte a anului bisericesc și să explicăm care este relevanța lor pentru întregul parcurs al vieții noastre creștine.

1. Cât durează Postul Mare și când a fost introdus în Biserică?

Postul Paștilor este cel mai lung și mai aspru dintre cele patru posturi de durată ale Bisericii Ortodoxe. El a fost rânduit de către Sfinții Părinți ai Bisericii noastre pentru a-i pregăti sau instrui pe catehumeni (adică pe candidații la botez, pe cei care se pregăteau să intre în Biserică). În primele trei secole creștine, durata şi felul postirii nu erau uniforme în tot spațiul ortodox, astfel încât unii posteau numai o zi sau două înainte de Paşti, alţii trei zile, alţii o săptămână, iar alţii mai multe zile, chiar până la şase săptămâni înainte de Paşti. Abia în secolul al IV-lea, după ce s-a uniformizat data de prăznuire a Învierii Domnului, hotărâtă la Sinodul I Ecumenic, Biserica noastră a stabilit ca postul să aibă şapte săptămâni, așa cum există până în zilele noastre.

• Cum ar trebui să postim în primele zile din Postul Mare?

După tradiția stabilită de-a lungul vremii în Biserica noastră, în primele zile ale Postului Paștilor se posteşte astfel: în primele două zile se recomandă, pentru cei ce pot să ţină, post complet sau, pentru cei mai slabi, ajunare până spre seară, când se poate mânca puţină pâine şi bea apă. Miercuri se ajunează până seara (odinioară nu se mânca nimic până după săvârşirea Liturghiei Darurilor mai înainte sfinţite), când se mănâncă pâine şi legume fierte fără untdelemn. Joi și vineri se mănâncă uscat o singură dată pe zi (seara), iar sâmbătă şi duminică de două ori pe zi, legume fierte cu untdelemn şi puţin vin.

• Ce este Canonul cel Mare și ce semnifică?

În prima săptămână din Postul Paștilor se săvârșește, în toate lăcașurile de cult, în cadrul Pavecerniței Mari, Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul. Acesta este alcătuit din patru părți, care se citesc, câte una, de luni până joi. Canonul acesta este, de fapt, o profundă rugăciune de pocăință, care conține peste 250 stihiri (imnuri) între care cântăreții de la strană invocă mila lui Dumnezeu, cântând: „Miluiește-mă, Dumnezeule, miluiește-mă!”, amintind tuturor celor ce participă la slujbă de rugăciunea vameșului din cea dintâi duminică a Triodului: „Dumnezeule, milostiv fii mie, păcătosului” (Luca 18, 13). Ideintificându-se cu vameșul păcătos, dar care dorește cu toată ființa sa să se mântuiască și să moștenească Împărăția cea Veșnică, credinciosul care ia parte la această slujbă specială din primele zile ale Postului realizează un soi de dialog cu propria sa conștiință. El se pocăiește pentru păcatele săvârșite, asemenea multor păcătoși dintre care unii s-au pocăit și s-au mântuit, iar alții au fost osândiți din pricina mândriei lor și a stării de nepocăință în care s-au aflat în mod continuu.

• Despre obiceiul „spolocaniei”

Obiceiul spolocaniei (termen provenit din rusescul „poloskanije”, care înseamnă „a spăla”) se păstrează până astăzi mai ales în unele sate din zona Bucovinei. Ce înseamnă acest obicei? Aflându-se în strânsă legătură cu ziua lăsatului de sec, tradiția spolocaniei presupune ca în prima zi de post, numită și „Lunea cea curată” sau „Lunea blidelor” oalele, farfuriile și tacâmurile cu care s-au consumat alimentele de dulce să fie spălate foarte bine cu cenușă sau – în zilele noastre – cu detergent. După ce le uscau, gospodinele le urcau pe acestea în podul casei, coborându-le pe cele destinate în mod exclusiv perioadei de postire. Ce transmite acest gest, aparent banal? Că locuitorii satului nu sunt deloc simpli, așa cum deseori tindem noi să-i numim sau să-i etichetăm. Că prin această tradiție, credincioșii își concentrează efortul ascetic și în planul palpabil, concret al postului, efort care confirmă credința puternică și maturitatea conștiinței lor. Afirmația aceasta este întărită încă o dată de un frumos obicei potrivit căruia toate alimentele de dulce care rămâneau de la masa de frupt era aruncate spre răsărit pentru a hrăni păsările cerului.

• De ce nu se săvârșește Sfânta Liturghie în zilele de luni și marți?

Pentru că cele două zile sunt „aliturgice”. De obicei, în zilele aliturgice se posteşte cu ajunare deplină (așa cum este și cazul primelor două zile din Postul Mare). Pentru creștini, Liturghia este un moment de bucurie, o fărâmă de Rai, căci auzim căci auzim glasul Domnului care spune: „Luați, mâncați, acesta este Trupul Meu” și „Beți dintru acesta toți, acesta este Sângele Meu”. Astfel, pentru că bucuria liturgică nu cadrează cu aceste prime zile de tânguire și pocăință, nu se săvârşeşte nici Sfânta Liturghie pentru a nu întrerupe „bunul-început” al ajunării.

În loc de concluzie, vă propunem un scurt exercițiu de imaginație: Postul Mare este ca un fel de tunel cu 40 de stații prin care noi trebuie să trecem. Dacă încercăm să lăsăm din bagajul nostru, în fiecare stație, lururile care nu ne sunt absolut necesare, evident că apropiindu-ne de lumina din capătul tunenului ne simțim mai ușori, mai liberi și mai bucuroși că am parcurs acest traseu asumându-ne efortul pe care îl presupune. După acest exemplu, să încercăm ca la finalul fiecărei zile să facem un soi de recapitulare și să ne întrebăm: câte dependențe și tabieturi zilnice, de care nu avem nevoie, am „lăsat în stația postirii”? Ce păcat frecvent am decis să nu-l mai repetăm, de dragul lui Hristos? De câte ori am iertat și am dat din puținul nostru celor ce nu au? Cu siguranță, dacă am proceda astfel, n-am mai vedea postul ca pe o „pedeapsă” a lui Dumnezeu, ci ca pe un prilej de bucurie, de liniște, de fericire, de nădejde întru Înviere.

Postul Paștilor este o perioadă specială, în care trebuie să intensificăm nu doar rugăciunea și milostenia, ci și lecturile duhovnicești. De aceea, venim în sprijinul dumneavoastră cu un volum special: Slujbele din prima săptămână a Postului Mare. De asemenea, vă oferim Candela Dăruirii, invenția minunată a unui părinte din Munții Șureanu, Canonul cel Mare, dar și cu o selecție dintre cele mai frumoase cărți de rugăciuni, alături de câteva volume – făclii pe calea postului – în ale căror pagini veți găsi, cu siguranță, liniștea și nădejdea de care avem atâta nevoie cu toții. Click pe linkurile aflate sub cărțile mai jos pentru detalii și comenzi:

Foto: Mitropolia Clujului