Vinul, băutura îmbogățită de atâtea mii de ani cu esențele pământului și amprenta timpului, poartă în el nu doar aroma boabelor de struguri, ci și o tainică legătură cu sănătatea trupului. În vechime, vinul era considerat un dar al naturii, menit să vindece și să aline. Consumat cu măsură, el poate avea efecte terapeutice, împletind armonios plăcerea și gustul cu beneficii nebănuite asupra sănătății.
În multe tradiții, vinul a fost folosit pentru a sprijini digestia, iar compușii săi naturali, precum antioxidanții din pielița strugurilor, au fost asociați cu longevitatea și protecția inimii. În special vinurile roșii au fost văzute ca un elixir care întărește sistemul cardiovascular și întârzie îmbătrânirea. Studiind atent și de-a lungul mai multor ani toate aceste beneficii, specialiștii eonologi de la Crama „Via Domnului” a Mănăstirii „Sfânta Maria” – Jercălăi, au îmbinat tradiția monahală a cultivării viței-de-vie cu cea a a producerii vinului și astfel s-a născut cel mai cunoscut vin terapeutic din țara noastră: IERBAR. Un vin cu 33 de plante aromatice, al cărui gust rămâne imprimat pentru totdeauna în memoria papilelor gustative.
Vinul, vechi prieten al sănătății noastre
De peste 7.000 de ani, vinul a fost apreciat nu doar pentru savoarea sa, ci și pentru multiplele beneficii asupra sănătății. Cei care consumă vinul cu moderație și înțeleg riscurile excesului de alcool, recunosc valoarea sa de elixir pentru o viață sănătoasă. Vinul roșu, în special, este bogat în substanțe antibacteriene, similare celor din struguri, având puterea de a combate infecțiile. Specialiștii afirmă că, un pahar de vin pe zi poate reduce durata unei răceli de sezon. Totodată, vinul poate acționa ca un bactericid natural, fiind considerat unul dintre cele mai vechi antibiotice din întreaga lume.
Datorită resveratrolului, un compus esențial din vinul roșu, acesta poate reduce inflamațiile și riscul apariției bolilor pulmonare cronice. În caz de răceală, vinul fiert cu scorțișoară, cuișoare sau coajă de lămâie poate, de asemenea, să stimuleze transpirația și să reducă febra.
Mai demult, vinul era considerat un adevărat remediu și împotriva infecțiilor intestinale. În vremurile în care igiena era precară și lipsa vaccinurilor și a medicamentelor lăsa oamenii vulnerabili la epidemii, vinul era utilizat nu doar ca băutură, ci și pentru proprietățile sale antiseptice și antibacteriene. Oamenii știau că vinul, prin conținutul său de alcool și aciditate, putea ajuta la prevenirea bolilor provocate de apa contaminată sau de alimente nesigure. Spre exemplu, în secolul al XVII-lea, marinarii francezi consumau zilnic vin pentru a preveni tulburările digestive, iar în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, soldații italieni beneficiau zilnic de o rație de vin roșu, care îi ajuta să se ferească de epidemii precum dizenteria și tifosul.
Vinul terapeutic produs într-o mănăstire
Într-un articol precedent, legat de vinul liturgic, v-am spus că Mănăstirea „Sfânta Maria” – Jercălăi, aflată în Arhiepiscopiei Bucureștilor, nu este doar un loc de rugăciune, ci și un centru important pentru producerea vinului premiat de 11 ori la diferite festivaluri și concursuri de renume. Această misiune specială este îndeplinită prin intermediul cooperativei VIA DOMNULUI, înființată în 2009 și coordonată de părintele stareț Petru Ungureanu. Cu rădăcini adânci în tradiția viticolă din Odobești și o pregătire solidă în domeniul agronomiei, părintele Petru a adus o contribuție semnificativă la dezvoltarea și organizarea acestei cooperative, care acum este un exemplu de succes în producția de vin liturgic de înaltă calitate.
La secția de vinificație a Mănăstirii „Sfânta Maria” lucrează și unul dintre cei mai buni enologi din țară, inginerul Claudiu Porumb, pe care îl recomandă experiența bogată, câștigată în cramele românești și în cele din Franța și America de Sud, unde a produs vinuri frizante, băuturi aromatizate și energizante. Odată ajuns la Jercălăi, Claudiu Porumb și-a luat în serios misiunea și a înțeles că acesta este locul cel mai potrivit în care unul dintre proiectele sale de suflet poate deveni realitate. Așa s-a născut IERBAR – vinul- minune.
„De ceva timp am lucrat la crearea a trei vinuri aromatizate cu plante, roșu, alb și roze. Acest vin se numește Ierbar. Planta principală va fi pelinul (Artemisia absintum) și va fi o formulă îmbogățită cu 33 de plante aromatizate din flora spontană. Când veneau aici preoții să procure vin liturgic, când ajungeau cu grupuri la degustare, le povesteam despre dorința de a face acest vin pelin bisericesc și au început să adune plante și să ni le aducă. Ne-au ajutat enorm și le mulțumesc! Știm că, în concepția populară, vinul pelin era considerat un vin slab, cu defecte, pe care comercianții îl îmbunătățeau, dar noi, aici, facem un vin de mare calitate!”, a mărturisit Claudiu Porumb pentru Ziarul Lumina, cotidianul Patriarhiei Române.
Pelinul, cartea de vizită a IERBARULUI
Reținem din mărturia eonologului Claudiu Porumb faptul că, alături de cele 32 de ierburi aromatice, planta principală a IERBARULUI și cartea lui de vizită este pelinul, cunoscut în universul botanic după denumirea sa științifică, „Artemisia absinthium”.
Curioși din fire, am deschis și noi un atlas de botanică și astfel am aflat că denumirea aceasta nu este întâmplătoare. Termenul „Artemisia” vine chiar de la Artemisia, zeița vânătorii și a fertilității din mitologia greacă, asociată cu natura și cu plantele medicinale. Cu siguranță, această denumire reflectă utilizarea tradițională a pelinului în scopuri terapeutice și medicinale încă din cele mai vechi timpuri. Totodată, numele „absinthium” provine din cuvântul grecesc „ἀψίνθιον” („apsínthion”), care se referă la pelin și la băutura făcută din ea. Cuvântul grecesc „apsínthion” înseamnă „amar”, referindu-se la gustul ușor amărui al plantei.
Pelinul este valoros în medicina tradițională pentru proprietățile sale terapeutice diverse. Utilizat de secole, acestă plantă perenă este apreciată pentru efectele sale antimicrobiene, fiind capabilă să combată bacteriile și ciupercile, ceea ce îl face util în tratamentele pentru infecții intestinale și probleme de piele. De asemenea, utilizat în IERBAR, pelinul stimulează apetitul și îmbunătățește digestia, facilitând procesul digestiv prin creșterea secreției de sucuri gastrice și enzime digestive.
Așadar, într-o eră în care căutăm constant soluții naturale și eficiente pentru a ne îmbunătăți starea de bine, vinul IERBAR, ieșit la lumină în podgoria unei mănăstiri, se evidențiază ca o alegere remarcabilă pentru cei ce apreciază tradiția și inovația deopotrivă. Îmbogățit cu 33 de plante aromatice, IERBARUL nu este doar un vin deosebit, ci și un elixir care aduce beneficii tangibile sănătății. Alegeți unul dintre cele trei sortimente de IERBAR de mai jos, savurați-l și descoperiți cum un vin de excepție, consumat cu moderație, poate deveni un aliat pentru sănătate și stare de bine: