Hristos a Înviat! Sfânta Lumină s-a pogorât și în acest an la Biserica Sfântului Mormânt

48 de zile. Tot atâtea dimineți și atâtea seri s-au scurs, timp ales în care postirea ne-a „guvernat” viețuirea și ne-a ajutat să devenim varianta noastră mai bună. Cu siguranță, nu există nimeni care să fi încercat să țină o singură zi de post, măcar, și să nu fi simțit beneficiile sale trupești și sufletești. Ca într-un soi de „Revelion duhovnicesc”, Postul Păresimilor a apus, iar Lumina de la Ierusalim vine să ne vestească tuturor vestea cea neapusă și neînserată: Hristos a Înviat din morți! Cea cea mai veche minune anuală atestată a creștinătății s-a petrecut și în acest an, spre bucuria întregii lumi.

După tradiția îndătinată de atâta vreme, Preafericitul Părinte Teofil al III-lea, Patriarhul Ierusalimului, a oferit Lumina Sfântă tuturor celor prezenți în încăperea Sfântului Mormânt. În acest an, Sfânta Lumină s-a pogorât în jurul orei 14.31.

Cum se desfășoară Ceremonia de primire a Sfintei Lumini?

În Vinerea Mare, după Prohod, Mormântul Domnului este controlat de câțiva politisti civili care nu sunt creștini. Este vorba despre un arab, un turc și o persoană care reprezintă statul Israel. Aceștia se asigură că toate obiectele care se află în interiorul mormântului sunt curate, că nu ascund vreo sursă de foc, verifică de asemenea și piatra de la gura Sfântului Mormânt și îi fac un control corporal arhiereului care așază vată pe Sfântul Mormânt, pentru a fi siguri că la mijloc nu este nicio înșelare. Apoi, aceștia sigilează ușa Sfântului Mormânt cu două benzi confecționate din pânză albă aplicându-le în formă de X și punându-le sigilii cu ceară la capete. A doua zi, în Sâmbăta Mare, în jurul orei 12:00, în Biserica Sfântului Mormânt intră Patriarhul Ierusalimului, care înconjoară de trei ori Sfântul Mormânt, alături de soborul de preoți și diaconi.

Apoi, Patriarhul ia patru mănunchiuri de câte 33 de lumânări fiecare și intră în Mormânt însoțit de reprezentantul armenilor, care îl urmăreşte pe patriarh să nu aprindă lumânările din vreo altă sursă. Așezându-se în genunchi, Patriarhul citește rugăciunea specială, prin care Îl roagă pe Mântuitorul nostru Iisus Hristos să dăruiască din nou Sfânta Lumină ca binecuvântare și sfințire pentru toți cei ce cred în El. La finalul rugăciunii, Sfânta Lumină se pogoară deasupra Bisericii Sfântului Mormânt asemenea unui glob și în câteva momente se sfărâmă în mici bucăți, aprinzând vata presărată peste lespede. Tot atunci se aprinde şi candela „neadormită” din interiorul Mormântului. Patriarhul iese afară și strigă de trei ori: „Veniți de luați Lumină!”, dăruind credincioșilor acest foc sfânt, care pentru câteva clipe nu arde.

Într-un interviu acordat profesorului danez Niels Christian, Preafericitul Diodor Karivalis, Patriarh al Bisericii Ortodoxe a Ierusalimului între anii 1981-2000, a explicat minunea pe care el însuși a trăit-o de atâtea ori în Sâmbăta Paștilor: „Această Lumină nu arde. Niciodată nu mi-a ars barba în cei 16 ani de când sunt patriarh în Ierusalim și am primit Sfânta Lumină. Lumina are o compoziție diferită de cea a unei lumini obișnuite care arde într-o candelă. Într-un anumit loc, Lumina se ridică în sus și formează un stâlp, a cărui flacără are o natură diferită, astfel încât îmi este cu putință să aprind lumânările mele de la ea. După aceasta ies și împart Sfânta Lumină tuturor celor care se află în Biserică. Trăim foarte multe minuni în Bisericile noastre și minunile nu sunt ceva străin pentru noi, creștinii ortodocși, însă niciuna din aceste minuni nu are puterea și simbolul Sfintei Lumini”.

Cum și când vom primi Sfânta Lumină?

Tradiția aducerii Sfintei Lumini de la Ierusalim în țara noastră va continua și în acest an. Părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, Superiorul Așezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, va aduce Lumina cu o aeronavă care va pleca direct de pe Aeroportul din Tel Aviv și va ateriza la București. De aici, Lumina va fi oferită, ca și până acum, delegaţilor eparhiilor din cuprinsul Patriarhiei Române.

Centrele eparhiale, prin protopopiate, vor distribui Lumina Sfântă fiecărei parohii, iar credincioșii prezenți în noaptea de Înviere la Sfânta Liturghie săvârșită cu prilejul celui mai mare Praznic al Ortodoxiei o vor primi din mâinile preoților parohi și o vor duce, după obicei, la casele lor, unde o vor păstra într-o candelă cât mai multă vreme.

Tradiția aceasta a aducerii Luminii Sfinte de la Mormântul Mântuitorului din Ierusalim și primirea ei în toate sfintele locașuri din cadrul Patriarhiei Române a fost instituită de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel în anul 2008. Așadar, acesta este al 14-lea an consecutiv al unui obicei frumos, care nu a fost întrerupt nici măcar în timpul pandemiei de coronavirus.

Așadar, în locul clasicei încheieri, acum, la ceas de binecuvântată sărbătoare, vă dorim ca Bucuria Sfintei Învieri a Domnului să vă cuprindă inimile și sufletele, iar Hristos Domnul cel Înviat din morți să vă dăruiască tuturor lumină și pace, dragoste și împlinire! Hristos a Înviat și ne-a dăruit nouă viață veșnică!

Foto: unsplash.com