În ziua de 27 mai, Biserica noastră Ortodoxă face pomenirea a doi soldați și mari mărturisitori ai credinței: Sfântul Iuliu Veteranul, mucenic al lui Hristos în primele veacuri creștine, și Sfântul Ioan Rusul, fost soldat și prizonier de război, devenit unul dintre cei mai iubiți și mai căutați sfinți ai Ortodoxiei, grabnic ajutător al celor aflați în boală, în suferință și în necazuri.
Dacă în anii trecuți am vorbit despre viața sa ascetică, despre moaștele sale neputrezite sau despre minunile săvârșite după mutarea sa la Domnul, anul acesta am hotărât să dedicăm articolul unui fapt mai puțin cunoscut, dar cu adevărat impresionant: minunea farfuriei cu pilaf pe care Sfântul Ioan Rusul a trimis-o în chip minunat stăpânului său aflat în pelerinaj la Mecca și povestea vasului de aramă care s-a păstrat până în zilele noastre. Cum a fost posibilă această minune și unde se află astăzi farfuria pomenită în viața și în Acatistul sfântului? Aflați în rândurile de mai jos!
Sfântul prizonier în casa unui musulman
Înainte de a vorbi despre această mare minune, să ne îndreptăm pentru câteva clipe atenția spre viața Sfântului Ioan Rusul, unul dintre cei mai iubiți sfinți ai Ortodoxiei. Născut în jurul anului 1690, într-un sat din Rusia, în vremea țarului Petru cel Mare, Sfântul Ioan a fost chemat la oaste și trimis pe front în timpul războiului ruso-turc din anii 1710–1711. În timpul luptelor pentru cetatea Azov, a fost luat prizonier de turci și vândut ca sclav unui ofițer musulman din Procopie, actualul Ürgüp din Turcia.
Ajuns în casa stăpânului său, Sfântul Ioan a fost supus multor presiuni pentru a renunța la credința creștină și a trece la islam. Pentru că a refuzat cu hotărâre, a fost umilit, bătut și batjocorit. Cu toate acestea, nimic nu l-a făcut să se lepede de Hristos. Cu mult curaj, i-a spus stăpânului său: „Creștin m-am născut și creștin voi muri.” Pentru statornicia sa, a fost numit „kafir”, adică „necredincios”, și trimis să locuiască în grajdul vitelor, unde trebuia să slujească și să doarmă.
Însă Sfântul Ioan nu s-a întristat din această pricină. Primea toate cu smerenie și mulțumea lui Dumnezeu că îl învrednicește să urmeze lui Hristos, Care S-a născut într-o iesle sărăcăcioasă. Petrecea multe ceasuri în rugăciune, post și nevoință, dormind foarte puțin și hrănindu-se doar cu pâine și apă. Sinaxarul spune că, atunci când se ruga, grajdul se umplea de bună mireasmă.
Cu trecerea timpului, răbdarea, hărnicia și viața lui curată au început să fie admirate chiar și de cei care îl prigoneau. Stăpânul său și ceilalți slujitori au început să-l respecte, văzând în el un om ales al lui Dumnezeu. Pentru smerenia și credința sa puternică, Dumnezeu l-a învrednicit cu darul facerii de minuni, dintre care una avea să-l facă vestit în tot ținutul.
Pilaful cald trimis prin rugăciune la mii de kilometri
Într-o zi, stăpânul turc în slujba căruia se afla Sfântul Ioan a hotărât să plece în pelerinaj la Mecca, pentru a-și împlini una dintre cele mai importante îndatoriri religioase ale credinței musulmane. La puțin timp după plecarea acestuia, soția sa a organizat în casa lor un ospăț la care au fost invitați rudele și prietenii apropiați ai familiei, atât pentru a-i pomeni absența, cât și pentru a se ruga ca acesta să se întoarcă sănătos și cu bine din lunga și anevoioasa călătorie.
Printre bucatele pregătite pentru masă se afla și pilaful preferat al stăpânului, un fel de mâncare pe care acesta îl iubea foarte mult și pe care îl cerea adesea în casa sa. Privind cu nostalgie spre masa întinsă și amintindu-și de soțul ei aflat departe, femeia a spus cu tristețe că și-ar fi dorit ca aga să fie și el acolo, împreună cu ei, pentru a gusta din acel pilaf atât de bine pregătit.
Atunci, spre uimirea tuturor celor aflați la ospăț, Sfântul Ioan a cerut o farfurie plină cu pilaf și a spus cu multă simplitate că dorește să i-o trimită stăpânului său tocmai la Mecca. Auzind aceste cuvinte, oaspeții au izbucnit în râs, socotind că robul rus glumește sau că spune lucruri imposibile, fără să înțeleagă ceea ce vorbește. Stăpâna casei însă, cunoscând bunătatea și obiceiul lui Ioan de a împărți adesea hrana sa celor săraci, a poruncit bucătăresei să îi dea vasul cerut, gândindu-se că fie îl va mânca el însuși, fie îl va dărui vreunei familii nevoiașe.
Luând farfuria de aramă în mâini, Sfântul Ioan s-a retras în liniștea grajdului în care obișnuia să trăiască și să se roage, iar acolo a îngenuncheat înaintea lui Dumnezeu și a început să se roage cu o credință curată și smerită, fără urmă de îndoială în inima sa, cerând ca mâncarea să ajungă în chip minunat la stăpânul său aflat la mare depărtare, în cetatea Meccăi. În viața sfântului citim că, în timp ce se afla în rugăciune, farfuria a dispărut dinaintea ochilor săi, iar Ioan s-a întors apoi liniștit în casă și le-a spus celor de la masă că pilaful fusese trimis.
Cei prezenți au râs din nou de cuvintele sale, crezând că încearcă doar să ascundă faptul că mâncase el însuși mâncarea sau că voia să facă o glumă pentru a-i distra pe ceilalți. După un timp însă, stăpânul s-a întors din pelerinaj, aducând cu sine chiar aceeași farfurie de aramă pe care Sfântul Ioan o luase atunci din casă, spre marea uimire și tulburare a tuturor celor care fuseseră martori la întâmplare.
El le-a povestit celor din familie că, într-una dintre zile, întorcându-se de la moschee în locuința în care era găzduit la Mecca, a găsit în camera sa încuiată o farfurie cu pilaf fierbinte, din care încă ieșeau aburi, de parcă fusese adusă chiar în acea clipă. Cuprins de nedumerire, a început să cerceteze vasul și a observat pe marginea lui semnul casei sale, gravat în metal, exact așa cum aveau toate obiectele din gospodăria lui. Nu putea să înțeleagă cine ar fi putut intra în camera încuiată și nici cum ajunsese acolo acea farfurie, însă, cu toate acestea, a mâncat pilaful cu mare poftă și a păstrat vasul pentru a-l aduce înapoi acasă.
Abia atunci familia a înțeles că Sfântul Ioan spusese adevărul și că Dumnezeu săvârșise prin robul Său smerit o minune care depășea orice înțelegere omenească.
Vestea despre această întâmplare s-a răspândit foarte repede în întreaga regiune, iar oamenii au început să îl privească pe Ioan cu teamă și cu mult respect. Nu doar creștinii, ci chiar și musulmanii au început să îl cinstească și să îl numească „Wali”, adică „om sfânt” sau „prieten al lui Dumnezeu”, recunoscând în viața lui ceva cu adevărat ieșit din comun.
Și mai impresionant este faptul că această farfurie despre care vorbește viața Sfântului Ioan Rusul s-a păstrat până în zilele noastre, fiind considerată una dintre cele mai prețioase mărturii legate de minunile sale.
În anii ’70 sau ’80, un preot care slujea la biserica Sfântului Ioan Rusul din Evia dorea să adune cât mai multe mărturii și tradiții despre viața și minunile sfântului pentru a publica o carte dedicată acestuia. Într-una dintre zile, privind o icoană veche în care era reprezentată scena trimiterii pilafului la Mecca, preotul s-a rugat în taină și a spus: „Sfinte Ioane, dacă aș ști unde se află această farfurie, aș fotografia-o și aș pune-o într-o carte.”
După aproximativ o săptămână, la ușa bisericii a venit o femeie care i-a spus că îl visase pe Sfântul Ioan, iar în vis acesta îi ceruse să caute printre lucrurile vechi rămase de la tatăl ei, originar din Procopie, o farfurie de aramă pe care să o ducă la biserică, deoarece „era nevoie de ea”. În clipa în care femeia a scos vasul din geantă, preotul a izbucnit în lacrimi, pentru că înaintea lui se afla o farfurie veche, cu inscripții turcești, pe care tradiția o identifică drept vasul minunii cu pilaful trimis în chip tainic la Mecca.
Mai târziu, farfuria a fost dusă la Constantinopol și oferită Patriarhului Ecumenic, iar astăzi se află la biserica Sfântului Ioan Rusul din insula Evia, unde continuă să fie privită de pelerini ca o mărturie vie a faptului că credința curată poate suspenda legile fizicii și că sfinții rămân mereu aproape de cei care îi cheamă în rugăciune. Sfinte Ioane, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi, păcătoșii, ca să ne dăruiască credință tare, inimă smerită și ajutor în toate necazurile vieții!
Cu prilejul prăznuirii sale din acest an, am pregătit pentru dumneavoastră Slujba și un volum închinat Sfântului Ioan Rusul dar și icoana sa, alături de Sinaxarul Sfinților doctori fără de arginți și de câteva modele din Candela Dăruirii. Click pe linkurile aflate sub fotografiile de mai jos pentru detalii și comenzi!
Foto credit: editare după www.johnsanidopoulos.com
