„Naşterea Ta, Hristoase, Dumnezeul nostru, răsărit-a lumii lumina cunoştinţei…”. Cu adevărat, răsărit-a în lume bucurie mare. Cel care a făcut Cerul și Pământul, Fiul lui Dumnezeu-Cuvântul, S-a născut din Fecioara Maria și s-a întrupat pe acest pământ pentru a-l ridica pe omul pământesc, stricat prin păcat și moarte, la viața cerească, nestricăcioasă și veșnică. Ca în fiecare an, slăvitul praznic al Naşterii Domnului aduce cu sine o atmosferă unică, de har şi bucurie, care ne inundă inimile și sufletele. Oriunde am privi, simțim parcă o pace care transformă lumea. Începând din Ajun, totul devine, ca printr-o mare minune, o invitație la frumos și la bucurie: clinchetele de clopoței, glasurile suave ale copiilor cântând colinde, mirosul de brad, străzile și casele curate și ornate, până la tradițiile pe care le ducem mai departe din străbuni – toate își dau mână cu mână pentru a încununa, ca într-o horă, Nașterea lui Hristos.
Mulți dintre noi, consultând calendarul ortodox pe care îl avem acasă, am văzut că, între 25 decembrie și 8 ianuarie, zilele de miercuri și vineri (adică 27 și 29 decembrie, dar și 4 și 6 ianuarie) sunt însemnate cu termenul de „harți”. Ne-am întrebat, pe bună dreptate, ce înseamnă acest termen, care este etimologia lui și ce modificări aduce el în viața noastră spirituală? De aceea, ne-am gândit să dedicăm câteva rânduri acestui subiect, lămurind pe scurt, dar clar și pe înțelesul tuturor care este motivul acestor dezlegări.
Postul și câinele Arțivario
Pentru cei care nu știu, termenul „harți” se referă la zilele în care se permite consumul de alimente care ar fi fost restricționate în timpul postului. Așadar, în zilele cu harți, credincioșii sunt dezlegați de restricțiile alimentare obișnuite și au permisiunea să consume orice fel de mâncare, inclusiv produse de origine animală precum carne, ouă și produse lactate.
Înainte de toate, trebuie să explicăm etimologia termenului. Astfel, reținem faptul că, denumirea de „harți” este, într-adevăr, una foarte veche și urcă în istorie până în secolul al VI-lea, și se trage, pur și simplu, de la un… câine. Mai exact, „urâtul post” al armenilor, amintit de Sfântul Sava în Tipic este, de fapt, un post de doliu care dura o săptămână, instituit de episcopul Serghie Armeanul în memoria câinelui său rătăcit, pe nume Αρτζιβάριο (Arțivario – de aici denumirea de „harți”). Mai exact, se spune că într-o zi, câinele acestui ierarh a fost sfâşiat de fiarele sălbatice, iar stăpânul său a intrat într-un fel de depresie, nu a mai mâncat nimic mai bine de o săptămână și, ulterior, a hotărât imediat ca armenii pe care îi păstorea să țină un post aspru în memoria câinelui. Acest post respectat de armeni a fost condamnat de-a lungul timpului, de către mai mulți Sfinți Părinţi ai Bisericii noastre, printre care se numără Ioan Postitorul, Patriarhul Constantinopolului, Teodor Studitul, imnograful și starețul Mănăstirii Sfântului Ioan Botezătorul de la Studion sau Nicolae Grămăticul.
De asemenea, bine de reținut este și faptul că, pe parcursul anului bisericesc mai există și alte astfel de zile cu harți sau cu suspendare totală a postului obișnuit de miercuri și vineri, dincolo de perioada cuprinsă între Nașterea Domnului și Botezul Domnului:
- În săptămâna de după Învierea Domnului (Săptămâna Luminată);
- În săptămâna de după Pogorârea Duhului Sfânt;
- În prima săptămână a Triodului (după Duminica vameșului și a fariseului).
Bucuria Praznicului Nașterii Domnului
Dacă de-a lungul celor 40 de zile ale Postului premergător Nașterii Domnului credincioșii ortodocși au postit, au intensificat rugăciunea și milostenie și s-au pregătit duhovnicește pentru sărbătoarea Nașterii Domnului, odată cu data de 25 decembrie, așteptarea și pregătirea iau sfârșit, iar atmosfera duhovnicească, în general, se transformă și capătă alte perspective.
În lumina credinței ortodoxe, sărbătoarea Nașterii Domnului este un moment în care entuziasmul și recunoștința se împletesc și sunt marcate de bucuria intrinsecă a venirii pe lume a Mântuitorului. Această bucurie transcende granițele timpului liturgic, ale tipicului bisericesc și se reflectă până și în practicile postului. Astfel, miercurea și vinerile nu mai sunt zile marcate de post, ci dimpotrivă, devin prilejuri de bucurie și recunoștință pentru darurile primite prin Întruparea lui Hristos în această lume, permițându-ne tuturor să ne bucurăm de bogățiile hranei, cu recunoștință și – desigur – cumpătare.
Trebuie să înțelegem, însă, că dezlegarea aceasta nu este un soi de „indulgență” a Bisericii Ortodoxe, așa cum afirmă unii, ci este menționată chiar în Tipicul cel Mare al Sfântului Sava cel Sfinţit (439-532), cartea care cuprinde rânduieli și indicații pentru toate slujbele bisericești din cele trei perioade liturgice ale anului bisericesc. Astfel, în paginile acestei cărți se arată că „de Praznicul Naşterii Domnului, chiar dacă se va întâmpla Miercurea sau Vinerea, se dezleagă mirenii la carne, iar monahii se dezleagă la brânză, ouă şi peşte. Şi mâncăm, începând din ziua Naşterii Domnului Iisus Hristos, în toate zilele, până la Ajunul Arătării lui Dumnezeu (adică Praznicul Botezului Domnului). De asemenea, de la Naşterea Domnului Hristos până la Sfintele Arătări ale lui Dumnezeu nu este post, nici nu se fac plecări de genunchi, nici în Biserici şi nici în chilii”.
Reținem, în acest context, cuvintele „până la Ajunul Arătării lui Dumnezeu”. De ce? Pentru că există o excepție importantă: dacă în cele două săptămâni nu postim nici miercurea și nici vinerea, totuși, practica postirii revine pentru o zi în data de 5 ianuarie, în Ajunul Bobotezei. În „Liturgica Generală”, marele liturgist român, părintele Ene Braniște arată că postul din această zi e păstrat prin tradiţie, din adâncă vechime (secolele IV-VI), când catehumenii care urmau să primească Botezul în seara acestei zile trebuia să postească, pentru a se putea împărtăşi Ia Liturghia credincioşilor, la care luau parte pentru prima dată, după Botez. Astăzi, creştinii postesc în această zi pentru a putea gusta cu vrednicie din apa sfinţită, la Agheasma mare. Postul acesta de o zi, de pe 5 ianuarie, face parte din categoria posturilor de o zi din cursul anului bisericesc, alături de Înălțarea Sfintei Cruci prăznuită în 14 septembrie, și de Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul, pomenită în 29 august.
Așadar, deși nu postim în aceste zile, ni se cere, totuși, un lucru: cumpătare. După ce ne-am primenit sufletele prin post și rugăciune, iată că Bunul Dumnezeu ne dă posibilitatea de a ne bucura de toate, însă fără a abuza, fără a cădea în extrema cealaltă: lăcomia sau îmbuibarea. Pe de o parte, cumpătarea este foarte folositoare sufletului, căci ea pune frâu păcatului şi îndemnului de a exagera în orice sens, însă ea este le fel de folositoare și trupului. Din punct de vedere fiziologic, trecerea de la o perioadă de post la o alimentație normală trebuie gestionată cu atenție. Știm că perioada de post aduce cu sine unele schimbări inclusive la nivelul sistemului digestive și de aceea, reintroducerea alimentelor obișnuite în dieta zilnică poate necesita o abordare graduală. Este recomandat să se evite consumul excesiv de alimente bogate în grăsimi și calorii imediat după post, pentru a preveni eventualele probleme. Așadar, cu bucurie avem libertatea de consuma orice în zilele cu harți, însă cu discernământ și cumpătare, după cuvintele Sfântului Apostol Pavel: „Toate îmi sunt îngăduite, dar nu toate îmi sunt de folos” (1 Corinteni 6, 1).
Cu prilejul Marelui Praznic al Botezului Domnului, venim în sprijinul dumneavoastră cu câteva sugestii de cărți și obiecte religioase, utile atât pentru a învăța și a afla lucruri pe care poate nu le știam, despre folosul și importanța Aghiazmei, cât și pentru a păstra și a acorda acesteia cinstirea care i se cuvine. Click pe linkurile aflate sub imaginile de mai jos pentru detalii și comenzi:
Foto credit: unsplash.com
