La început de brumar, când toamna își împletește ultimele fire de aur cu frigul iernii ce se apropie, Biserica noastră Ortodoxă ne amintește de
Cu toate că au trecut deja două săptămâni de la slăvitul Praznic al Învierii Domnului, ne aflăm încă în această perioadă plină de lumină,
„Fiecare clipă a timpului e dată pentru un anumit lucru al nostru. Când facem acel lucru la momentul rânduit lui, atunci putem trăi viaţa
Iată-ne, deja, la început de martie. Căci… timpul nu mai are răbdare cu oamenii… Parcă mai ieri ascultam colinde și așteptam răbdători și cu
Biserica Ortodoxă Română îi sărbătoreşte în data de 16 august a fiecărui an pe Sfinţii Martiri Brâncoveni: Constantin Vodă cu cei patru fii ai
Ne aflăm, deja, aproape de sfârșitul lui aprilie. După ce, la jumătatea lunii am prăznuit cu toții slăvitul praznic al Învierii Domnului, apoi l-am
Miercuri, 14 decembrie, în istoria monahismului de la Mănăstirea Diaconești, a Moldovei și a întregii noastre țări s-a mai adăugat o filă. O pagină
În data de 5 mai a fiecărui an, creștinii ortodocși de pretutindeni cinstesc cu mare evlavie pe Sfântul Cuvios Efrem cel Nou, Marele Mucenic,
Preasfânta Născătoare de Dumnezeu ocupă un loc aparte în cultul Bisericii noastre Ortodoxe, datorită faptului că ea este cea care L-a născut după trup
A fost odată ca niciodată… așa încep toate poveștile și basmele copilăriei, al căror ecou îl auzim, parcă, și astăzi. Trebuie să recunoaștem că,